Cânt (prima parte)

A fost odat' un fiu de împărat, cu ochiul lai si păr bălai, fiu de nai, fiu de trai. Şi se duse, măre, într-o zi cu soare, plină de fuioare, fuioare de lumină, fuioare de pin, pe-un grui lin. Şi-acolo dete să se-ncete, să se-mbete cu mireasmă de bujor şi vânt uşor. Şi stete pe-ndelete, pân' ce-n jur, simţi în plete, răsări un mur.
Un mur!
Cu mii de ochi şi buze, murul spuse:
- De vrei şi mâine să mă afli, picură-ţi din ochi puţină sare pe-ale mele subţiori, să prind a face flori!
- De ce şi mâine te-aş afla?, şi fiu' de-mpărat, colea!
Dară murul tăcu şi noaptea se făcu.
Flăcăul se duse, flăcău cu fire laie, cu faţa bălaie.
A doua zi feciorul de-mpărat o luă din nou de la palat, şi merse, merse, pe aceeaşi cale ca mai 'nainte. Fiu de nai, fiu de trai. Şi iată c-ajunse iară pe grui lin dincolo de codru de pin. Şi se uită, şi căută, dară murul nicăiri. Fuse? Se duse! Mireasmă de bujor şi vânt uşor, feciorul stete să se-mbete. Nu prinse bine soarele a luneca, căci iată, iar simţi în plete cum în preajmă răsare-o iazmă. Cu inima sărită şi suflarea pripită, feciorul se dete îndărăt.
O iazmă!
Fără ochi şi fără buze, iazma plânse:
- De vrei şi mâine să mai fii, picură-ţi din mână strop de viaţă să-mi pot ieşi din ceaţă!
- Din ceaţă de vrei să-ţi ieşi, te jură că pe mine nu mă-nnegură!
- Nu-s eu piază rea, mă juruiesc.
Înfricat, feriorul de-mpărat îşi luă din nai o aşchie şi-n palmă şi-o prinse şi desprinse.
- Iată!
Dară iazma-l privi şi luna răsări. Şi iazma nu mai fu.
Trecu o zi, trecură două, trecură patruzeci şi nouă, şi fiul de-mpărat nu ieşea din palat. Cu ochi bălai şi chipul lai, fecior de crai se pierdea din plai. Fără leac şi fără pace, nica nu-i venea a face.
Şi mare împărat, văzând fecioru-nnegurat, dădu veste-n preajmă şi în depărtări, să vină doftori cu-alinări şi vraci cu iscusinţă să-nlăture a bolii biruinţă. Şi veniră mulţi cu multe leacuri şi păreri, dară fiul de-mpărat - tot tulburat. Legat la pat, carnea i se subţia şi ochii-i se stingea'.